Între sacru şi profan.

Scriu postul ăsta gândidu-mă la ce vei gândi tu, cititorule, când în josul postului vei vedea textul de mulţumire care include cuvântul "Domnului".
Dacă eşti vre-un cvasisatanist îţi vei spune "ce fraier e ăsta că crede în Dumnezeu, când Satana rules di-mpreună cu băutu` sângelui şi omorât pisici. Ca să nu mai zic de statul noaptea în cimitir" . Dacă sunteţi o doamnă venerabilă care merge Dumincă şi în fieşce sărbătoare probabil că mă veţi lăuda.

Cam ăştia sunt poli în ceea ce priveşte religia. Ceea ce mă enervează este că puţin ştiu cam cu ce se mănâncă însă se cred crdincioşi până la ... Dumnezeu (sau Satana). Vezi numerosi oamnei care se închină cu zece mâini care apoi "o pun" de o înjurătura despre Dumnezeii, Biserică, Altar şi restul sau vezi bătrânici care se împing în draci la vre-un pelerinaj. Ce este mai rău sunt preoţii care sunt departe de viaţa pe care trebuie s-o ducă un preot. Aceşti preoţi împreună cu istoria religiei fac ca numărul celor credincioşi să scadă. Bineînţeles un rol important e şi ignoranţa. Nu mulţi oameni ştiu diferenţa dintre "biserică" şi "Biserică" (vă las pe voi să aflaţi).

Cel mai draguț sunt cei ce parcă la un semn incep să se închine prin autobuze, prin parcuri. MI-E SCÂRBĂ.

Ceea ce ar trebui să se ştie e faptul ca religia e spirituală  adica e intima, pentru fiecare să-și găsească împăcarea cu sine sau cu altii.